Ce nu este o substanță?

Amestecurile

Un amestec este o combinație sau o soluție de două sau mai multe substanțe. Conform legislației UE privind produsele chimice, amestecurile nu sunt considerate substanțe.


Diagrama obținerii unui amestec
Atunci când compușii chimici A și B sunt puși în contact și nu reacționează, rezultă un amestec și nu o substanță.
 

Exemple de amestecuri:

  • șampoanele și săpunurile;
  • alte produse cosmetice;
  • detergenții; și
  • vopselele.

Dacă produceți sau importați amestecuri, trebuie să înregistrați fiecare substanță individuală din amestecul pe care îl produceți sau importați în cantități de minimum o tonă pe an.

Dacă sunteți un formulator care combină substanțele individuale pentru a produce amestecuri, nu este necesar să înregistrați fiecare substanță în temeiul REACH, cu excepția cazului în care sunteți și producătorul sau importatorul substanțelor individuale conținute în amestec.

Articolele

Puteți utiliza substanțe pentru a produce obiecte cu o formă, o suprafață sau un design special. Atunci când forma, suprafața sau designul special determină funcția obiectului într-o mai mare măsură decât o face compoziția sa chimică, conform legislației acestea sunt numite „articole".


Diagrama obținerii unui articol

Compușii chimici A și B sunt puși în contact pentru a produce un articol.

Exemple de articole:

  • creioanele (inclusiv cele cerate);
  • bicicletele;
  • chitarele;
  • bateriile;
  • tricourile; și
  • CD-urile.

Dacă produceți sau importați un articol, trebuie să înregistrați fiecare substanță care intră în compoziția acestuia:

  • dacă substanța este prezentă în articol în cantități mai mari de o tonă pe an; și
  • dacă substanța urmează să fie eliberată în condiții normale de utilizare, de exemplu în cazul unui tricou impregnat cu parfum.

Dacă substanța din articolul dumneavoastră a fost deja înregistrată în vederea aceleiași utilizări, nu mai trebuie să o înregistrați.

Categories Display

Etichetate ca:

(faceți clic pe etichetă pentru a căuta conținut relevant)