Consultări

Propunerile de restricționare (expuse într-un raport de restricționare în conformitate cu anexa XV) și proiectele de avize ale CASE fac obiectul unei consultări. De asemenea, ECHA invită părțile interesate să transmită observații și dovezi atât în etapa de pregătire a propunerii de restricționare, cât și pe marginea diverselor documente pe care agenția le elaborează cu privire la restricționări, cum ar fi rapoartele privind substanțele din articole și ghidurile privind substanțele restricționate.

Părțile interesate care pot transmite observații dacă doresc sunt întreprinderile, organizațiile care reprezintă industria sau societatea civilă, cetățenii și autoritățile publice. Sunt binevenite observații atât din UE, cât și din afara Uniunii.