Progress in evaluation in 2019

ECHA raportează progresele obținute în 2019 în ceea ce privește evaluarea dosarelor și a substanțelor în conformitate cu articolul 54 din REACH.

În 2019 s-au înregistrat progrese cu privire la 97 de substanțe. Pentru 21 de substanțe evaluarea a fost finalizată, materializându-se în 12 proiecte de decizie și în nouă concluzii. În urma evaluărilor subsecvente s-au trimis alte opt proiecte de decizie și s-au finalizat 13 evaluări ale substanțelor începute în anii anteriori.

Din cele 22 de concluzii publicate în 2019 în urma evaluării substanțelor, 12 au stabilit că în prezent nu sunt necesare măsuri suplimentare de administrare a riscurilor, iar 10 au stabilit că sunt necesare măsuri suplimentare de administrare a riscurilor.

În 2019, ECHA a lansat o serie de proiecte de analiză a mai multor grupuri de substanțe, explorând posibilitatea de a realiza în paralel verificările conformității și evaluările substanțelor. Progresele au demonstrat valoarea acestei abordări, care a accelerat colectarea datelor și a făcut posibilă luarea mai rapidă a deciziilor cu privire la cele mai adecvate moduri de administrare a riscurilor substanțelor chimice. Abordarea combinată va continua și în 2020.

Pentru primul grup de cinci substanțe care conțin stibiu, ECHA a emis în 2019 nouă proiecte de decizie (cinci în cadrul verificării conformității și patru în cadrul evaluării substanțelor).

Graphs_2019Draft decisions issuedCompleted follow-up evaluationsFinal decisions sent to registrantsConclusion documents publishedEvaluations completed221519202197 substance evaluations progressedSubstance evaluation outcomes in 2019