Annual Report 2020

Raportul anual al ECHA prezintă un rezumat al realizărilor operaționale și o defalcare a resurselor utilizate în cursul anului 2020. Acesta explică modul în care au fost îndeplinite obiectivele stabilite în faza de planificare și au fost atinse obiectivele pentru anul respectiv. Raportul cuprinde, de asemenea, informații privind asigurarea și respectarea standardelor de control intern.

 

 

În paralel cu adaptarea la modul de lucru la distanță ca urmare a pandemiei globale, în UE au fost luate măsuri semnificative pentru ca stilul nostru de viață să devină mai durabil și pentru a proteja sănătatea și mediul. Pactul verde al Comisiei Europene a fost urmat de publicarea Strategiei sale pentru promovarea sustenabilității în domeniul substanțelor chimice, sprijinind crearea unui mediu fără toxicitate, ambiția de poluare zero și a celui de al optulea program de acțiune pentru mediu. De asemenea, s-au înregistrat progrese în ceea ce privește protejarea sănătății odată cu publicarea planului de acțiune al Comisiei privind cancerul. Există acțiuni legate de toate aceste inițiative politice pentru care ECHA poate oferi expertiză și know-how.

Agenția a reflectat în 2020 asupra capacităților, rolului și mandatului său – efectuând un exercițiu detaliat de stabilire a priorităților în pregătirea cadrului financiar multianual al UE pentru perioada 2021-2027. Rezultatul este că ne-am concentrat pe prioritizarea domeniilor în care putem avea un impact maxim asupra protejării sănătății umane și a mediului. De exemplu, evaluarea substanțelor chimice în grupe a devenit o normă, iar sustenabilitatea și circularitatea au intrat în centrul atenției odată cu lansarea bazei de date SCIP a substanțelor chimice mai sigure din produse. Astfel cum s-a subliniat în strategia noastră de comunicare, am continuat, de asemenea, să sporim vizibilitatea impactului activității noastre ca centru de cunoștințe privind siguranța produselor chimice.

Competența personalului ECHA și volumul mare de date deținute de agenție ne-au permis să înregistrăm progrese semnificative în conformitate cu cele trei priorități strategice ale noastre și să sprijinim progresul către obiectivele de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite.

TransparențăIndependențăCredibilitateEficiențăAngajament pentru bunăstareSă fim centrul de cunoștințe privind gestionarea durabilă a substanțelor chimice, care să servească unei game largi de politici și inițiative globale ale UE, în beneficiul cetățenilor și al mediului.MISIUNEVIZIUNEVALORISTRATEGIEÎmpreună cu partenerii noștri, depunem eforturi pentru utilizarea în siguranță a substanțelor chimice.Identificarea și administrarea riscurilor substanțelor care prezintă motive de îngrijorare.010302Utilizarea în condiții de siguranță și durabilă a substanțelor chimice de către industrie.Gestionarea durabilă a substanțelor chimice prin punerea în aplicare a legislației UE.

 

1 – IDENTIFICAREA ȘI ADMINISTRAREA RISCURILOR SUBSTANȚELOR CARE PREZINTĂ MOTIVE DE ÎNGRIJORARE

În cadrul primei priorități, ECHA își propune să verifice toate substanțele înregistrate pentru a identifica substanțele care prezintă motive de îngrijorare și pentru a decide dacă sunt necesare măsuri de reglementare, precum și modalitățile cele mai adecvate de administrare a riscurilor pe care le prezintă. În total, în UE există peste 21 000 de substanțe care trebuie verificate și prioritizate. Dintre acestea, aproximativ 4 600 sunt fabricate sau importate într-o cantitate de peste 100 de tone pe an.

ECHA a continuat să evalueze dacă informațiile privind substanțele chimice primite de la întreprinderi îndeplinesc cerințele legale și dacă s-au înregistrat progrese semnificative în ceea ce privește generarea informațiilor necesare privind pericolele. În total, în 2020 au fost efectuate 271 de verificări complete ale conformității care au cuprins 258 de substanțe unice și 76 de verificări specifice asupra a 44 de substanțe unice. Verificările complete au vizat efectele pe termen lung ale substanțelor chimice care pot provoca mutații genetice și cancer, pot afecta fertilitatea sau fătul sau care sunt nocive pentru mediu.

În UE se înregistrează progrese tangibile în ceea ce privește reducerea expunerii la substanțe chimice periculoase. În primul rând, în lista substanțelor candidate care prezintă motive de îngrijorare deosebită au fost adăugate încă șase substanțe – cinci substanțe care sunt toxice pentru reproducere și una cu proprietăți care perturbă sistemul endocrin. În decembrie 2020, pe lista substanțelor candidate se aflau 211 intrări conținând 393 de substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită, dintre care 54 având nevoie de autorizații.

În al doilea rând, există motive să credem că cerințele de autorizare au condus la substituire, întrucât nu s-au primit cereri de autorizare pentru 24 dintre substanțele care prezintă motive de îngrijorare deosebită.

În al treilea rând, restricțiile oferă protecție lucrătorilor, consumatorilor și mediului, întrucât acestea reduc efectiv expunerea la substanțele nocive. În 2020, comitetele științifice ale ECHA au adoptat șapte avize privind propunerile de restricție.

Clasificarea și etichetarea sunt instrumente importante pentru asigurarea utilizării în condiții de siguranță a substanțelor chimice. Numărul de substanțe vizate de clasificarea și etichetarea armonizate a crescut, numărul total de substanțe clasificate în cadrul clasificării armonizate în toate grupele de pericol ajungând la 379 în decembrie 2020.

Strategia de reglementare integrată a ECHA continuă să identifice substanțele pentru care – pe baza datelor primite în urma unei decizii de evaluare – clasificarea armonizată este considerată cea mai potrivită opțiune pentru administrarea riscurilor.

Principalele realizări
  • Informațiile sunt mai transparente în baza noastră de date de substanțe chimice – utilizatorii pot vedea acum când au fost înregistrate substanțele, când au fost actualizate înregistrările și când întreprinderile își încetează producția sau când li se revocă înregistrările. De asemenea, au fost puse la dispoziție date nano și studii conexe, precum și liste-cheie pentru poluanții organici persistenți. Baza de date facilitează accesul la datele privind substanțele chimice pentru cei 40 000 de utilizatori zilnici ai săi. 
  • Verificările noastre privind caracterul complet al dosarelor de înregistrare se referă în prezent și la nanomateriale și au fost îmbunătățite în ceea ce privește principalele puncte critice de evaluare, cum ar fi genotoxicitatea și toxicitatea pentru reproducere. Acest lucru oferă un punct de plecare mai bun pentru ca autoritățile să acorde prioritate substanțelor în cadrul măsurilor de reglementare. În prezent, evaluatorii pot evalua inclusiv pericolele și riscurile posibile asociate cu 190 de înregistrări pentru 68 de substanțe care acoperă nanoformele primite până la sfârșitul anului 2020.
  • Strategia de reglementare integrată a ECHA a accelerat abordarea privind gruparea și alocarea substanțelor înregistrate în grupe pe baza statutului lor de reglementare. Acest lucru a format o imagine mai completă a universului substanțelor înregistrate și a modului în care trebuie abordate în mod eficient cele care necesită măsuri. În 2020, ECHA și statele membre au verificat aproximativ 1 900 de substanțe pentru a identifica nevoia unei evaluări suplimentare. Dintre acestea, aproximativ 38 % au fost înregistrate într-o cantitate de peste 100 de tone pe an.
  • S-au continuat intens activitățile de combatere a informațiilor neconforme privind substanțele chimice și s-au înregistrat progrese semnificative în ceea ce privește generarea informațiilor necesare privind pericolele, cu 271 de verificări complete care au cuprins 258 de substanțe unice și 76 de verificări specifice asupra a 44 de substanțe unice.
  • CER a prelucrat 50 de dosare de clasificare și etichetare armonizate – care au cuprins 33 de substanțe chimice industriale, 40 de propuneri de substanțe cancerigene, mutagene sau toxice pentru reproducere (CMR) și 17 dosare pentru substanțele active utilizate în biocide și produse de protecție a plantelor. Comisia a armonizat clasificarea și etichetarea a 22 de substanțe noi și a revizuit armonizările existente pentru 31 de substanțe.
  • CER și CASE au emis 96 de avize privind cererile de autorizare. În condițiile propuse de comitetele ECHA, emisiile în mediu a două substanțe care perturbă sistemul endocrin urmau să se reducă cu peste 90 %. Întrucât ECHA nu a primit rapoarte de revizuire de la două treimi dintre titularii de autorizații, există tot mai multe dovezi că autorizarea accelerează substituirea. Beneficiile anuale ale sistemului de autorizare au fost estimate la aproximativ 15 miliarde EUR.
  • CER și CASE au adoptat șapte avize privind propunerile de restricție – pentru microplastice, săruri de cobalt, siloxani D4, D5 și D6, formaldehidă, substanțe cu efect de sensibilizare a pielii, PFHxS și cianamidă de calciu. Agenția a lucrat, de asemenea, la patru noi propuneri de restricție, inclusiv la una privind substanțele utilizate în scutecele de unică folosință. În plus față de prevenirea poluării mediului cu 100 000 de tone de substanțe chimice în fiecare an, beneficiile anuale pentru sănătate rezultate din restricții au fost estimate la cel puțin 708 milioane EUR.
  • Statele membre și ECHA au convenit asupra planului de acțiune privind substanțele active pentru a accelera punerea în aplicare a programului de revizuire a biocidelor la nivelul UE. Scopul este de a crește numărul dosarelor prezentate pentru evaluarea inter pares de către statele membre.
  • ECHA și-a unit forțele cu Comisia pentru a ajuta statele membre și întreprinderile să introducă pe piață mai mulți dezinfectanți în contextul luptei împotriva pandemiei de COVID-19. ECHA a contribuit în mod specific prin furnizarea de recomandări compoziționale pentru combaterea deficitului de dezinfectanți.
  • Sprijinul și instrumentele ECHA pentru întreprinderi au fost adaptate pentru a ține seama de modificările de reglementare a CLP și pentru a ajuta industria să pregătească notificările centrelor de informare toxicologică în format armonizat înainte de prima dată de aplicabilitate, la 1 ianuarie 2021. Până la sfârșitul anului 2020, au fost transmise cu succes aproximativ 350 000 de notificări.
  • Eforturile de armonizare a aplicării legii cu două proiecte de aplicare a legii armonizate finalizate și cu un proiect-pilot privind obligațiile REACH și CLP în întreaga UE s-au concentrat asupra asigurării faptului că întreprinderile furnizează informații lipsă în urma deciziilor de evaluare și a produselor importate care adesea nu respectă legislația UE.
  • Trei studii importante efectuate în cadrul Observatorului pentru nanomateriale al Uniunii Europene (EUON) au vizat efectul nanomaterialelor asupra fertilității și reproducerii feminine, absorbția cutanată din produsele de consum și percepția publicului asupra nanomaterialelor, oferind informații privind siguranța, inovarea, cercetarea și utilizarea nanomaterialelor.
  • A fost publicat raportul ECHA privind progresele înregistrate în ceea ce privește utilizarea alternativelor la testarea pe animale, analizând, pentru prima dată, înregistrările de tonaj mic după termenul-limită din 2018. Raportul indică faptul că adaptările continuă să fie utilizate mai mult decât studiile experimentale, în special extrapolarea.

 

2 – UTILIZAREA SIGURĂ ȘI DURABILĂ A SUBSTANȚELOR CHIMICE DE CĂTRE INDUSTRIE

O comunicare eficientă de-a lungul lanțului de aprovizionare are un rol esențial pentru utilizarea în condiții de siguranță a substanțelor chimice. În 2020, ECHA a colaborat cu părțile interesate cheie pentru a identifica îmbunătățirile care se impun în raport cu sistemul actual pentru furnizarea informațiilor adecvate în materie de siguranță referitoare la substanțele și amestecurile periculoase. 

O analiză comună, sub egida acțiunii 3 de revizuire a REACH, a fost efectuată de ECHA, de Comisie și de Rețeaua pentru schimbul de informații privind scenariile de expunere (ENES) a părților interesate, concluzionând că sunt necesare eforturi suplimentare, în special din partea industriei. Atât industria, cât și statele membre recunosc că îmbunătățirea aplicabilității fișelor cu date de securitate (extinse) trebuie să fie însoțită de un conținut îmbunătățit în ceea ce privește rapoartele privind siguranța chimică, întrucât aceasta este sursa de informații preconizată să parcurgă lanțul de aprovizionare. 

Pentru a obține recomandări semnificative în materie de administrare a riscurilor, este esențial ca evaluările securității chimice (ESC) să se bazeze pe condiții reprezentative de utilizare și ca dosarele să fie actualizate cu tot mai multe informații disponibile din lanțul de aprovizionare. 

Ca rezultat al discuțiilor noastre privind stabilirea priorităților în materie de sarcini, s-a convenit să se întrerupă activitatea de sprijinire a comunicării în lanțul de aprovizionare după 2020.

Principalele realizări

  • Cerințele REACH privind elaborarea fișelor cu date de securitate au fost modificate prin adăugarea de specificații obligatorii pentru nanoforme și proprietăți care perturbă sistemul endocrin, precum și prin alocarea de elemente de identificare a formulelor unice pe etichetele amestecurilor periculoase.
  • Au fost publicate orientări actualizate pentru fișele cu date de securitate, oferind consumatorilor și industriei cele mai actuale informații privind utilizarea în condiții de siguranță a substanțelor chimice.
  • Informațiile privind inventarul utilizărilor au fost actualizate și publicate pentru trei sectoare importante ale economiei europene: agricultură, solvenți și industria petrolieră.
  • ECHA a continuat să colaboreze cu Centrul Comun de Cercetare al Comisiei pentru elaborarea celor mai bune documente de referință disponibile în materie de tehnologie pentru ceramică, textile, prelucrarea metalelor feroase și instalațiile de forjare și turnătoriile în temeiul Directivei privind emisiile industriale.
  • ECHA a colaborat cu statele membre, Comisia și cu sectorul industrial pentru a elabora un plan de dezvoltare pentru acțiunea 3 de revizuire a REACH. Planul este menit să clarifice care sunt lucrările suplimentare necesare pentru instituirea unui sistem mai eficient și dacă sunt necesare investiții suplimentare. În contextul stabilirii priorităților pentru 2021, sprijinul ECHA pentru comunicarea în cadrul lanțului de aprovizionare, inclusiv acțiunea 3 de revizuire REACH, a fost întrerupt.

 

3 – GESTIONAREA DURABILĂ A SUBSTANȚELOR CHIMICE PRIN PUNEREA ÎN APLICARE A LEGISLAȚIEI UE

Cunoștințele și competențele de care dispune ECHA au permis agenției să integreze sarcini suplimentare. Punerea în aplicare a regulamentelor REACH, CLP, BPR, PIC și POP rămâne activitatea de bază, însă mobilizarea experienței dobândite a permis ECHA, de asemenea, să înregistreze progrese în ceea ce privește baza de date SCIP și să faciliteze utilizarea IUCLID de către Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) – un pas important către armonizarea în continuare a datelor privind substanțele chimice.

De asemenea, ECHA sprijină protecția lucrătorilor din UE prin avizele sale privind limitele de expunere profesională și prin propunerea unor condiții de utilizare a substanțelor care necesită autorizare. În plus, se estimează că emisiile în mediu ale substanțelor vor fi reduse datorită cerinței de autorizare.

Pentru a îmbunătăți cunoștințele și transparența privind substanțele chimice, ECHA a lansat prima versiune a Identificatorului legislației UE în domeniul produselor chimice (EUCLEF), care permite utilizatorilor să afle modul în care substanțele lor sunt reglementate în 40 de acte legislative ale UE. Observatorul pentru nanomateriale al UE (EUON) a sporit și mai mult informațiile disponibile cu privire la nanomateriale pe piața UE, prin punerea la dispoziție a trei studii majore pe teme legate de sănătatea umană și conștientizarea generală a nanomaterialelor în 2020.

Principalele realizări

  • A fost lansată baza de date SCIP utilizată pentru a urmări substanțele care prezintă motive de îngrijorare deosebită în ceea ce privește produsele, facilitând trecerea la o economie circulară mai sustenabilă.
  • Pentru a proteja lucrătorii cu valori-limită de expunere la plumb și diizocianați, CER a recomandat niveluri de expunere profesională (OEL) și a inițiat evaluări ale azbestului și cadmiului.
  • Siguranța chimică în țările importatoare a fost promovată ca dovadă a prelucrării unui număr record de 11 971 de notificări de export prin PIC.
  • A fost lansat Identificatorul legislației UE în domeniul produselor chimice (EUCLEF), oferind întreprinderilor, cetățenilor și autorităților de reglementare accesul direct la informații privind substanțele chimice din 40 de acte legislative.
  • Substanțele care fac obiectul Regulamentului POP sau cele propuse ca poluanți organici persistenți sunt semnalate în prezent în mod corespunzător în baza de date a ECHA privind substanțele chimice. Utilizatorii pot găsi poluanți organici persistenți, cu diferite niveluri de detalii ale informațiilor disponibile în Infocardurile și Profilurile concise despre substanțe.
  • Au fost inițiate pregătiri pentru noi sarcini, inclusiv evaluarea substanțelor utilizate în materiale care pot intra în contact cu apa potabilă în temeiul versiunii revizuite a Directivei privind apa potabilă. De asemenea, au fost purtate primele discuții cu privire la integrarea și la modul de integrare a sarcinii de gestionare a riscurilor prezentate de substanțele periculoase din baterii în cadrul proiectului de Regulament privind bateriile. În pofida constrângerilor legate de resurse, ECHA s-a pregătit să integreze în mod eficient noile sarcini și a explorat modul de a crea economii de scară prin reutilizarea platformelor informatice existente (precum platforma de servicii cloud).
  • Am colaborat cu autorități de la nivel mondial pentru a optimiza utilizarea datelor existente și pentru a promova IUCLID ca platformă pentru menținerea și schimbul de date privind proprietățile chimice la nivel internațional.

 

GUVERNANȚĂ ȘI FACTORI FAVORIZANȚI
  • Mutarea în noul sediu al ECHA în 2020 a reprezentat o oportunitate de a extinde măsurile ecologice, actualizând programul de lucru de trei ani în domeniul mediului, pentru a reflecta ambiția de a atinge neutralitatea din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2030.
  • Am pus în aplicare măsurile necesare pentru a continua punerea în aplicare a programului nostru de lucru într-un mediu în totalitate la distanță, cu regimuri extinse de telemuncă pentru toți membrii personalului ca urmare a pandemiei de COVID-19.
  • Activitățile de comunicare ale ECHA sprijină gestionarea durabilă a substanțelor chimice la nivel global. Prin consolidarea capacităților în țările terțe, ECHA le ajută să dezvolte sisteme de gestionare a substanțelor chimice care pot beneficia de pe urma abordărilor europene în materie de gestionare a substanțelor chimice și evaluare a riscurilor.
  • Recomandările ECHA cu privire la modul de transfer al înregistrărilor și activelor către UE înainte de sfârșitul perioadei de tranziție au evitat perturbările de pe piața UE, ajutând întreprinderile cu sediul în Regatul Unit să se pregătească pentru Brexit.
  • Recertificarea ECHA în temeiul standardelor ISO 9001:2015 și 14001:2015 pentru sistemele sale de management al calității și mediului sunt dovada calității muncii și a îmbunătățirii continue a modului de realizare a obiectivelor stabilite.
  • Consiliul de administrație a încheiat cu succes un exercițiu de stabilire a priorităților critice, oferind îndrumare directorului executiv și secretariatului și l-a ales pe dl Paul Krajnik ca nou președinte.
  • ECHA a prezidat Rețeaua Agențiilor Uniunii Europene (EUAN), inclusiv majoritatea subrețelelor sale. A fost un an dificil pentru toți din cauza confruntării cu pandemia de coronavirus. Cu toate acestea, rețeaua și membrii săi s-au adaptat rapid și eficient în aceste circumstanțe excepționale. Chiar dacă întâlnirile nu s-au putut desfășura fizic, pe lângă sesiunile plenare periodice și reuniunile subrețelelor, au fost organizate mai multe reuniuni extraordinare ale șefilor de agenții și ale șefilor de resurse pentru a se gestiona, printre altele, pandemia de COVID-19 și Brexitul. De asemenea, EUAN a creat un grup de directori executivi pentru excelență administrativă și un grup consultativ pentru noi modalități de lucru, precum și pentru adoptarea Strategiei multianuale EUAN 2021-2027, în conformitate cu noile priorități ale UE privind digitalizarea, ecologizarea rezilienței și redresarea.
 

Referință: ECHA-21-B-02-EN, ISBN: 978-92-9481-862-1, Nr. catalog: ED-BG-21-001-RO-Q, ISSN: 2363-006X, DOI: 10.2823/04, 

 Data publicării: Aprilie 2021

A se vedea și