Cum să faci lucruri mari cu obiecte foarte mici

Faptul că sunt ușoare și puternice se numără printre proprietățile care au făcut ca nanoformele să fie larg răspândite în produsele de consum. Data viitoare când vă veți cumpăra o bicicletă nouă, s-ar putea să descoperiți că v-ați așezat pe nanoparticule.

 

Nanomaterialele sunt utilizate în foarte multe produse de consum. Nanotuburile de carbon și grafenul sunt utilizate în rachetele de tenis pentru a le face mai puternice și pentru a mări puterea de lovire a mingii. Dioxidul de titan este folosit în protecția antisolară ca filtru UV pentru a ne apăra de arsurile solare, doar pentru a menționa câteva exemple.

Unde le pot găsi?

  • Electronice și panouri solare
  • Cosmetice
  • Vopsele și cerneluri
  • Echipamente sportive
  • Textile
  • Produse farmaceutice

Acestea sunt câteva dintre categoriile în care puteți întâlni adesea produse nano-îmbunătățite.

Dacă vă place să mergeți la schi iarna, atunci știți cât de important este ca schiurile să alunece ușor pe zăpadă. Unele schiuri sunt învelite în nanomateriale pentru a îmbunătăți exact această calitate.

Cu nano urci mai ușor dealul

Dacă vă place să faceți ciclism, știți, de asemenea, că a urca un deal cu un cadru greu din oțel nu este o activitate distractivă decât dacă doriți să ardeți niște calorii.

Unele cadre de biciclete de curse îmbunătățite cu nanotuburi de carbon cântăresc doar 1 055 de grame și sunt totuși de 400 de ori mai puternice decât tuburile din oțel. Nu este o alegere greu de făcut dacă participați la Turul Franței și vreți să ajungeți primul în vârful Pirineilor. Sau chiar dacă sunteți doar în întârziere la serviciu.

Argintul este un alt nanomaterial utilizat frecvent. Acesta poate fi găsit în mașinile de spălat, echipamentele de spital, îmbrăcămintea sportivă, ambalajele și suplimentele alimentare. Avantajul nanoargintului este că reduce bacteriile, ceea ce va face ca hainele dumneavoastră să miroasă mai puțin după ce veți fi urcat dealul cu bicicleta.

Noua protecție antisolară transparentă

Dacă ați folosit vreodată protecție antisolară, sunt șanse mari să fi avut și dioxid de titan nano pe mâini.

Dioxidul de titan este unul dintre cele mai folosite nanomateriale în produsele de consum. În protecția antisolară, acesta ne apără de radiațiile ultraviolete (UV) ale soarelui. Vă amintiți vechile creme albe, lipicioase, de protecție antisolară care erau răspândite cu câțiva ani în urmă. În zilele noastre, nanotehnologia, folosind particule invizibile la scară nanometrică, a făcut posibilă crearea unei protecții antisolare transparente care funcționează la fel de bine.

Transformarea luminii solare în electricitate

Protecția antisolară nu este singura legătură între soare și nanotehnologie. Nanotehnologia este utilizată, de asemenea, pentru a îmbunătăți funcționarea panourilor solare. Nanomaterialele contribuie la păstrarea panourilor curate și, de asemenea, măresc cantitatea de energie solară pe care panourile o pot absorbi și converti în electricitate.

Acestea sunt doar câteva exemple, lista de produse de consum care conțin nanomateriale este aproape interminabilă. Dacă vă uitați în jur în casa sau în biroul dumneavoastră, puteți găsi nanomateriale folosite în produse cum ar fi imprimantele cu jet de cerneală sau tușurile pentru tatuaje, testele de sarcină, deodorantele, pasta de dinți, sticlele din plastic pentru băuturi, hainele impermeabile, rachetele de tenis, anvelopele auto, crosele de golf, ecranele televizoarelor și ale calculatoarelor, guma de mestecat și coloranții în bomboane.

Categories Display