Cooperare cu agențiile de reglementare partenere

 

Image

Agenția are acorduri de cooperare (memorandumuri de înţelegere sau declaraţii de intenţie) cu agenţii de reglementare din patru ţări: Australia, Canada, Japonia şi Statele Unite ale Americii. Acordurile au fost încheiate în 2010/2011. Activităţile sunt axate pe schimbul de informaţii, de bune practici şi de cunoştinţe ştiinţifice.

Aceste acorduri de cooperare tehnică şi ştiinţifică pot fi susţinute de planuri de activitate continue. Interacţiunea cu organizaţiile similare ECHA constă în videoconferinţe sau teleconferinţe la nivel de conducere şi în sesiuni de dialog tehnic între experţi atunci când sunt identificate subiecte care prezintă un interes reciproc şi avantaje comune. Cooperarea se axează mai ales pe dialogul referitor la cele mai bune practici în materie de strategii de reglementare, instrumente informatice şi baze de date relevante pentru buna gestionare a produselor chimice.

Cooperarea desfăşurată în cadrul acordurilor actuale nu include schimbul de informaţii comerciale confidenţiale.

Categories Display

Etichetate ca:

(faceți clic pe etichetă pentru a căuta conținut relevant)